In asteptarea vietii de apoi

O noua zi, o viata noua, o lume noua, un suflet  pierdut. Totul este schimbat. Totul este greu si sufocant. Peste tot este intuneric fara nici o lumina fara nici un semn fara nici un sunet. Simt cum pamanul de pe mine este atras de forta gravitationala si asta ma sufoca incercand sa ma striveasca si sa ma lase fara nici o speranta, fara nici un vis, fara nici un strop de aer. Am fost coborat de catre vise, sperante, dragoste , in cavoul de plumb, in cavoul greu si negru, in cavoul lumii perdute si brestemate, apoi dat uitarii de catre tot ceea ce inseamna viata, lumina, fericire. Acum ce ar trebui sa fac? Oare sa ma zbat sa ies? Sa lupt contra destinului? Trebuie sa imi astept duhul sortit sa ma ridice, cu ordine clare de sus in privinta mea. Nu am nici o sansa. Nu trebuie decat sa astept, sa am rabdare si sa incerc sa inchid ochii, apoi sa  mor lent si cat mai calm. Sa ma gandesc la ce va urma, la ce ma va astepta pe partea opusa a lumii fara sens. Incerc incerc, incerc plangand sa uit toata viata mea opusa vietii incerc si apoi ajungand deodata la ceva ce ma lasa rece imi trece firul cel mai important al vietii, prin fata mea firul fericirii care din pacate este scurtat, intrerupt fara a sti ce se intampla. Raman mut. Imi tin respiratia imaginandu-mi ca astfel pot economisi un pic de timp pentru a revedea momentele de glorie, a vietii, a sufletului, al dragostei, flacara din turnul suprem, dar din pacate stins  de catre o furtuna ne anuntata, o furtuna care a lasat vise spulberate, sacrificii compromise, sentimente strapunse de gheata dura si rece. Acum lacrima se strecoara usor pe fata lasand un drum sarat spre buzele aproape invinetite. Lacrima-mi ce curge pe obrazul subtire si caldut, ingheata. Oare a venit? Oare chiar voi pleca? Oare chiar ma va scoate din aceasta lume? Ma va lasa sa astept? De ce nu simt ca acea greutate se risipeste? De ce ? O intrebare de multi pusa, asteptata. Acum este randul meu pentru a-mi pune intrebarea. Dar… . Nu mai pot respira, imi este frig, simt ca plutesc simt cum imi parasesc corpul caldut. A venit! Dar… nu sunt pregatit sa plec, mai vreau sa imi vad chipul sa imi vad sufletul, firul vietii doar acea parte frumoasa pentru ca stiu, acolo unde voi pleca nu o sa mai am parte de cele intamplate. Totusi. Este foarte greu sa ma desprind de lumea mea. Ufik ufik ufik… .oftez si ma gandesc. De ce nimeni nu imi raspunde la intrebari? De ce toata lumea a uitat de mine? De ce ,de ce ,de ceeeee !!!!!!!!! (crying)